duminică, 18 aprilie 2010

tuning 2010





sâmbătă, 17 aprilie 2010

leaganul



joi, 15 aprilie 2010

VASILE (dupa un caz real)

VASILE

Dimineață rece de aprilie. Cer înnorat și neprietenios. Vântul flutură tăios hainele subțiri, poate prea subțiri în iluzia noastră că primăvara și-a intrat pe deplin în drepturi. Toți suntem grăbiți, încruntați și încrâncenați. Trecem unii pe lângă alții fără să ne observăm. Picături mici de ploaie cad ritmic peste oraș. Ajung zgribulită la servici și binecuvântez căldura primitoare a biroului în care lucrez. Îmi pregătesc o cafea. Apuc ceașca fierbinte cu ambele mâini și privesc fără țintă pe geam. E momentul meu intim de dimineață când mă detașez de tot și de toate. Totuși ochiului meu nu-i scapă tramvaiele vechi care abia se târăsc pe șine, mașinile care merg bară la bară, coada din colțul străzii unde se vând covrigi calzi masa săracului de dimineață. Și deodată îl zăresc. Un copil micuț, murdar, cu un acordeon la fel de mare ca și el. Stătea pe trotuar în fața clădirii impozante a unei bănci. "Nimic neobișnuit", îmi zic. Un cerșetor ca mulți alții pe lângă care trecem zilnic ca pe lângă niște obiecte. Și totuși ceva era altfel. Copilul își trecu liniștit curelele acordeonului peste umeri și începu să cânte. Acorduri minunate se revărsau în stradă. Am stat la geam și am privit la început nepăsătoare. Cafeaua mă înviorase și simțurile se treziră la viață. Simțeam cum muzica îmi pătrunde încetul cu încetul în suflet. Copilul chiar avea talent . Îi vedeam capul micuț aplecat peste clape. Era teribil de serios. Dintr-o data ziua era parcă mai luminoasă. Am clipit de câteva ori. Afară era tot întunecat, vântul sufla la fel de rece și ploaia parcă se întețise. Dar el continua să fie acolo pe trotuar cântând mai departe fără ca nimic să-l tulbure. Vedeam cum ploaia i se scurgea pe față, pe mâini, pe degetele micuțe care alergau neastâmpărate pe clape. Un zâmbet mi-a mijit în colțul buzelor. Acest micuț îmi dăruia atât de mult fără să știe. Și dintr-o data am avut o strângere de inimă. Bietul copil, poate îi era foame, poate îi era frig. În timp ce sufletul meu se delecta cu acele sunete minunate, el stătea acolo tremurând. Nu am văzut pe nimeni să se oprească , să întoarcă măcar capul, să arate că-i pasă. Nimeni.

-Cară-te dracului de aici.

Am făcut ochii mari. Bodyguard-ul băncii lovea cu piciorul trupul micuț. Copilul se aplecă peste acordeon.

-Numai da nene, numai da, că-l strici, imploră micuțul.

Se puse în așa fel să apere instrumentul cu care își câștiga existența, el și poate cine știe câți alții în spatele lui.

-Cară-te, cară-te, strigă ca turbat bărbatul în timp ce continuă să lovească. Loviturile nimeriră din plin. Deoarece copilul nu se mișcă, înverșunat îl trase de subțiori câțiva metrii mai încolo. Acordeonul se rostogoli pe asfalt.

-Să te înveți minte nenorocitule să mai vii aici, fira-i al dracului, e bine? E bine? Spune nenorocitule, e bine?

Agresorul își desăvârșea opera descărcându-și furia și pe bietul instrument.

Câțiva trecători se opriră curioși, dar nu ca să intervină ci doar ca să-și scoată telefoanele de ultimă generație cu care să filmeze scena. Nu în fiecare zi ți se servește așa ceva la micul dejun.

-Da-i, lovește-l, așa, lovește-l din nou, încurajă un cinefil amator de pe margine.

Probabil secvențele filmate nu erau destul de sângeroase pentru a fi împărtășite și prietenilor. Era o ocazie ce nu trebuia scăpată, nu-i așa? Un ultim șut, o ultima înjurătură și bodyguardul își frecă mâinile satisfăcut. În fața băncii era "curat". El își făcuse meseria, își îndeplinise obligațiile de servici .Lumea era mulțumită și toți ce-i ce asistaseră la scenă se răspândiră care încotro.Totul a durat foarte puțin, cât să savurezi o cafea dimineața. Am lăsat ceașca pe pervaz și am ieșit cât am putut de repede afară. Micuțul își ștergea lacrimile amestecate cu picăturile de ploaie, cu mâneca murdară a hăinuței sale. Atunci am oservat cum din buza spartă i se scurgeau dâre de sânge. El continuă să se șteargă și apoi își tapona cu dosul palmei buza umflată. Se apleca cu greu și-și luă acordeonul pe care-l atârnă după un umăr. Ud leoarcă se îndepărta cu pași nesiguri.

-Hei, am strigăt eu, cum te cheamă?

-Vasile, a răspuns fără să se întoarcă.

Am rămas în ploaie preț de câteva clipe, apoi m-am refugiat înăuntru. Nu am avut curajul să mă duc după el să-l opresc, să-i spun câteva vorbe bune, să-l încurajez...

M-am refugiat în locul călduț în care lucrez. Sufletul însă îmi era greu ca o piatră, iar în inimă simțeam o durere insuportabilă.

Preț de câteva minute Vasile dăruise atât de mult în timp ce noi ceilalți am fost nepăsători. Unii chiar niște fiare. Bestii cu chip de om. În timpul asta probabil Vasile cântă mai departe în fața altui sediu de bancă pentru supraviețuire, fiind oricând gata să mai primească drept răsplată o noua porție. De bătaie.

luni, 5 aprilie 2010

joi, 1 aprilie 2010

Scrisoarea incredibilă a lui Corneţeanu adresata colegilor de la "Adevarul"

Scrisoarea incredibilă a lui Corneţeanu adresata colegilor de la "Adevarul"


Dragi prieteni, colegi pana aseara tarziu

Scriu aceste randuri inca afectat de evenimentele petrecute ieri incepand cu ora 18.00. M-am gandit mult la ce urmeza sa scriu pentru ca as putea povesti in zeci de pagini care au fost evenimentele de ieri si de ce lucrurile pana la un punct erau previzibile.

Din fericire pentru mine la evenimentele de ieri au participat 18 de oameni de inalta tinuta profesionala si morala asa ca pentru a nu fi acuzat de subiectivism va invit sa discutati cu ei si sa cereti sa auziti povestea de la ei care au o sansa de a fi mult mai obiectivi si mai rigurosi in detalii.

Nicoleta Anton, Adina Puiu, Adriana Vlasceanu, Laurentiu Ciocazanu, Grigore Cartianu, Dana Turlac, Adrian Dinu, Cristian Velicu, Simona Carcei, Alex Carcei, Stefan Bara, Claudiu Dumitru, Ioana Voicu, Roxana Craciun, Dorina Petruzzi, Bogdan Radulescu, Ovidiu Nahoi, Galina Mititelu au fost martorii unor evenimente atat de socante incat imi declin competenta de a le povesti.

In ceea ce ma priveste sunt socat si afectat sa constat pentru ce oameni am muncit si mi-am consumat sanatatea 3 ani si jumatate. Si daca e vreo lectie, asta poate e prima.

Exact ca in filmele cu gangsteri si cartile lui Mario Puzo ne-am trezit asaltati de o serie de indivizi dubiosi care reclamau relatia cu patronul. Din pacate pentru acesta in birou la mine mai erau 18 oameni. Din fericire tot pentru el erau numai 18. Pentru ca orice om care ar fi asistat pe viu la ce s-a intamplat ieri la Adevarul fara sa auda o varianta diluata de oboseala, sarmul de povestitor si personalitatea fiecaruia ar fi descoperit lucruri pe care iti doresti mereu sa nu le stii. Sau daca le stii sa le ignori si daca nici asta nu se poate macar sa nu le crezi.

Va datorez povestea intreaga spusa din gura mea si fara “filtre” sau aranjamente de culise cu patronul apriori dar dupa tot ce am facut in aceasta companie, dupa toate vorbele rotunde si simandicoase pe care le-am auzit cu totiii de la propietar, dup ace am fost urmarit, ascultat, amenintat, furat masini, pus in pericol familia si prietenii de mafioti carora acesta le datoreaza bani pur si simplu mi s-a interzis sa stau de vorba sis a-mi iau un decent “la revedere” de la oamenii cu care am muncit la tot ce am construit aici.

Exista multe lucruri care s-au oprit la mine in acesti 3 ani si jumatate pentru m-am straduit si am reusit in mare masura sa scot binele din complexa structura a actionarului majoritar si sa-i ascund defectele de oameni pe care atat eu cat si ceilalti manageri ii doream in companie si ii doream si motivati. Am stat 3 ani si jumatate in preajma actionarului si am vazut si auzit lucruri pe care mi-e jena sa le povestesc mai ales ca ar fi vorba la plecare si mie imi repugna astfel de lucruri. Nu isi mai aduce aminte de multe si in rest mizeaza, si bine face, pe bunul meu simt.

Dar va pot spune cu mana pe inima un lucru pe care ieri- l-am repetat si a fost considerat obraznicie (ha!) si anume ca minte! Minte mult si fara sa clipeasca! M-a mintit pe mine, v-a mintit pe voi si minciunile vor curge in continuare. Minte fara sa clipeasca, minte cand respira, minte sofisticat. De un cinism care explica multe dintre actiunile sale (aseara a repetat de cel putin 40 de ori ca “ii pare rau” dar poate oricine sa plece imediat) actionarul a insultat mereu profesionalismul oamenilor si actul jurnalistic. Desi pe fata spunea altceva.

Ca sa ma marginesc numai la ziua de ieri, pentru ca restul celor 3,5 ani contin intimitati care nu vor razbate probabil niciodata si pe care intr-o anumita masura i le datorez macar pentru partea buna a personalitatii lui cu care am lucrat sporadic in aceasta perioada, am auzit ieri impreuna cu colegii vostri (din nou pentru mine) o serie de observatii si dovezi care pun sub semnul intrebarii orice urma de credibilitate si respect asupra oamenilor. Povestea pe care ne-a spus-o (si in Brazilia) cu Murdoch este relevanta pentru ce crede despre jurnalisti si cum respecta actul jurnalistic.

Faptul ca (in mod delirant) afirma sus si tare ca oameni din petrol si dulciuri pot conduce si dirija afaceri de presa completeaza imaginea respectului pentru zona comerciala. Adica nu exista.

Ironia sortii a facut ca ieri sa aud o fraza celebra cu care ma obisnuisem pe vremea cand lucram in alta companie “Valoarea acestei companii este data de valoarea oamenilor care lucreaza in companie; oamenii sunt cel mai valoros bun al companiei”. Nici nu stii daca sa razi sau sa plangi si imi vine in minte speech-ul de Craciun cand a amenintat direct toti oamenii din compania care tocmai incheia un an plin de performante si momentul imediat urmator din biroul meu cand la nedumerirea mea de “cea fost speech-ul asta?” mi-a spus aproape scuzandu-se “n-ai vazut ce fetze aveau? Jumatate din ei nu merita sa fie in compania asta”.

Apropo de Ringier, l-a atacat foarte tare orice comparatie pe care o faceam luandu-l pe Michael Ringier ca exemplu de comportament pentru un patron de presa. Oricum comparatia e o gluma.
As vrea sa inchei. Pentru ca eu am timp si voi nu. Pentru ca eu am spatiu si pentru voi numarul de semen este intotdeauna limitat.

Nu l-am amintit aici pe Peter Imre pentru ca mi-e sila. Si daca nu va e deja in curand o sa va fie si voua. Daca I-ati fi vazut ieri numai intr-un episod de 5 minute pe el si pe MBA-fiul (asta in caz ca nu ati urmarit paine si circ in Jacuzzi imbracat) v-ati fi lamurit de ce am refuzat cu atata incapatanare acest parteneriat. Celalalt nu e decat un mic golanas care conduce masini scumpe si apare in tabloide cu singura calitate ca s-a nascut bine, cum ar zice Basescu.

Incerc sa glumesc dar as face pe grozavul daca nu as spune ca am un nod in gat.
Ieri au fost acolo 18 oameni. In plus multi oameni stiau mult mai multe. Cine vrea sa afle ce se intampla in jurul lui va afla adevarul. Nu poate fi ascuns si nici “prelucrat”.

Dragi colegi si prieteni

As vrea sa va multumesc pentru tot ce ati facut pentru aceasta companie, pentru mine, pentru ca mi-ati suportat firea impulsiva si temperamental coleric. Trec printr-o perioada in care am posibilitatea sa evaluez la rece anumite lucruri pe care le scapi de multe ori alergand.

Ca si Frank Sinatra (regreats, I have a few) am regretele mele. Putine dar exista. Mi-am facut treaba, am facut performanta, nu am pacalit sau inselat pe nimeni, am ramas vertical si principial, mi-am tinut cuvantul fata de toata lumea si am investit si facilitat actul jurnalistic facand investitii de care propietarul afla la “nu-i asa ca…” pentru ca altfel multe nu s-ar fi facut (stiu ca nu va recunoaste niciodata dar Nicoleta, Adriana si altii va pot spune mai multe ).

Regret ca nu mi-am facut mai mult timp pentru oameni. Am facut eforturi imense sa aduc si sa ajut la aducerea de oameni valorosi (veniti pe incredere in special fata de mine dar si fata de alti colegi de valoare) si paradoxal nu mi-am facut destul timp sa savurez discutii cu ei. Sa ii cunosc sis a ma bucur mai mult de prezenta lor acolo.

Exista oameni acolo la care efectiv admir constructia interna si cu care nu am avut timp (sau nu mi-am facut) sa comunic mai mult. Imi place enorm Dana Donciu si mucalitul Silviu si il apreciez pe Radu Leonte.. avem in companie o Roxana Craciun si un Emilian Isaila care ar trebui socotiti modele de bunatate si curatenie morala, Bianca Toma si Malin Bot cu echipa lui frumoasa, Mirela si Petru de la Iasi, Augustin Popa si Robert dar si ucrainenii Jaroslav, Cristina si Alexey, Carmen de la carte, Simona de la click si taciturnul Calin, Anca Bejan Elena si Rodica Lazar, Sabin Orcan, Iulian Anghel, Cristiana translatorul de la WEB, cateva dintre femeile de serviciu care imi vorbeau mereu cu “mama”, Bob cu stilul lui de closca pentru oamenii lui, multe dintre dragutzele si fetele lui Carmen si oameni de la publicitate carora nu ma sfiesc sa le spun prieteni, Ionut Slincu, Stefan Bara si Ionut Matei, Petre Barbu si Lucian de la Forbes, Florian si oamenii lui de la distributie cu care ma vad asa rar dar care m-au ajutat enorm, Plesu dar si Cristoiu si multi altii.

Vreti sa faceti mai mult ca mine in aceasta companie? Faceti-va timp pentru ei si pentru toti ceilalti. Eu nu mi-am facut si am gresit. Mi-am dedicat tot timpul sanatatea, atentia, nervii catre a face exclusiv un lucrur bun pentru propietar si partial am gresit. Pentru ca nu am echilibrat lucrurile.

As fi ipocrit sa va spun “aveti incredere, nu va faceti ganduri rele, ramaneti si trageti tare ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat”. Nu pot sa va spun nici “plecati repede de acolo ca nu mai e un loc de munca care sa va respecte”. Dar sigur pot sa va spun: sa nu aveti incredere in ei!

Nu merita asta si riscati sa fiti raniti la fel ca si mine sau chiar mai rau! Proprietarul nu contenea inclusive ieri (a spus-o de vreo 5 ori) sa repete ca “Razvan e cel mai bun manager de presa din Romania” crezand ca ma impresioneaza cu ceva acest periaj, inca un act de ipocrizie patentata.

Socoteala e simpla, daca mie care am facut atatea pentru aceasta companie care e construita (impreuna cu multi oameni valorosi) dar dupa chipul si asemanarea mea, dupa ce mi-a pus viata in pericol cu mafiotii lui, dupa ce a ajuns datorita muncii noastre regele neincoronat al presei scrise cu performante care nu au mai fost realizate in ultimii 20 de ani a fost in stare sa-mi faca asa ceva, sa ma arunce efectiv afara din companie ca pe un gunoi, nu il va opri nimic pe el si robotzeii lui sa faca la fel sau mai rau altora. Poate sa nu existe miza dar cutia pandorei a fost deschisa si nivelul si clasa propietarului dezvaluite dincolo de masca de TV (atunci cand nu fuge cu caseta contrafacuta).

Pentru prietenii din Ucraina si cei din tara as vrea sa le spun ca sunt mandru pentru tot ce au realizat acolo si tot ce am facut impreuna. In Ucraina m–am simtit intotdeauna acasa si am insistat si am facut investitia acolo (dealul meu, banii lui, ideea mea, munca mea) pentru ca imi place tara. Ii simt potentialul in oameni si ma incanta frumusetea lor interna si externa.

Dragi ucraineni, voi ramane intotdeauna prietenul vostru!

In incheiere as vrea sa va reamintesc valoarea invataturilor din greselile altora. Strangeti randurile, uitati de micile frichineli inerente unei “activitati in care se impune pensionarea anticipata” (Grigore, mi-a placut mult asta!) , strangeti randurile si ramaneti prieteni si OAMENI!

Nu va lasati folositi si influentati. Sunt colegi din alte companii care au gresit flagrant aici. Sefii vin si pleaca (era sa zic “zboara” gandindu-ma si la mine), oamenii raman. Cu colegul din stanga si din dreapta veti ramane peste timp, nu cu proprietarul, juniorul sau circarul. Strangeti randurile si nu lasati sa fiti folositi unii impotriva altora cum au gresit unii candva! Si, daca puteti, ramaneti verticali si inflexibili cu valorile si principiile pe care le veti si le declarati celor din jur. E necesar si sanatos.

Tineti cont ca anii profesionali de aur sunt putini. Nu-I irositi pentru ca daca acum un credit sau un imprumut par centrul Pamantului (va aduceti aminte de cum priveam examenele si tezele prin scoala?) maine veti constata ca e doar iluzie. Asa cum o are si propietarul cand imi repeat obsesiv, convins ca poate cumpara pe oricine, oricand si in orice conditii “unde sa plece Razvane? N-au unde”.

Am scris mult si puteam mult mai mult!

Celor care au fost alaturi de mine le multumesc iar cei care au avut curajul sa fie verticali le cer putina rabdare si incredere.

Proprietarul ma ameninta voalat ca am nevoie de referintele lui. Paranoia curata. De asta nu-I mai dau 3 ani legat de media. Legat da, dar nu de media. Si daca nu legat (ca sunt solutii) sigur pedepsit. Laurentiu ii spunea ieri cu stilul lui pe care il admir si care zau ca ma facea sip e mine ceva mai bun cand eram in preajma lui ca ceea ce a facut ieri e un mare pacat. Nu a inteles actionarul ce a vrut sa spuna. Ii explic eu acum. De justitie mai scapi dar de JUSTITIE nicio sansa!

Cu toate ipocriziile megalomanice acoperite in acte de caritate si burse. Sau poate se compenseaza. Sa spere asta. Dar sa nu se adune prea multe de compensat.

Sunt convins ca ati observat ca nu i-am folosit numele nici macar o data in acest lung mesaj. Asta pentru ca mi-e rusine de rusinea lui, de minciunile pe care le debiteaza in acest moment cu oamenii incercand sa-I convinga ca ce au vazut si auzit au fost iluzii optice si auditive si pentru ca sunt absolut convins ca promisiunea lui de a nu vorbi de rau oamenii care pleaca si de a asigura o decenta a acestor plecari nu va dura. Asta vom vedea.

Pana una–alta i-as face un repros dar ar trebui sa-I folosesc numele. Nu-I nimic, l-a folosit Traian Basescu..

Va multumesc, va raman dator pentru anii frumosi petrecuti impreuna, imi cer umil iertare pentru toate greselile si nedreptatile pe care le-am comis si sunt convins ca ma voi reintalni cu multi dintre voi!
Va imbratisez!

Razvan Corneteanu
(fost) Director General
actual Prieten

duminică, 28 martie 2010

Cine a fost MJ

raspuns dat de forumul MJ Romania la intrebarea: "cine a fost MJ in viziunea voastra?"


Am aflat prima data despre Michael privind o fotografie dintr-un ziar, poza era putin neclara, chiar de proasta calitate, dar fotografia aceea m-a marcat pe viata. Acolo am zarit pentru prima data chipul unui copilas care uimea pur si simplu, umplea totul cum se spune si desi era o poza Jackson 5 doar figura micutului Michael mi-a ramas in minte si mai ales ochii aceea mari si inteligenti. De la acea simpla poza s-a deschis apoi o cutie a Pandorei unde am descoperit o lume fascinanta. M-am gandit de foarte multe ori la micutul acela cu ochii mari, la viata lui de atunci cand poza deja ca un autocunoscator. Michael n-a avut copilarie si de aici trebuie pornit. Nu putem discuta despre om sarind niste etape pentru ca nu ne nastem direct maturi. Acel copilas foarte talentat desi era inconjurat de o groaza de persoane, de fapt a fost foarte singur. Nu a simtit niciodata dragostea familiei sale, nu asa cum am simtit-o noi cand eram de varsta lui . El la 9 ani deja avea vechime in showbiz. Aceste lucruri lasa urme in psihicul unui copil. Din aceasta cauza l-am admirat in primuil rand pentru ca el a putut sa-si traiasca de fapt viata invers, un lux pe care si l-a putut permite. A fost matur atunci cand trebuia sa fie copil si copil in aparenta spun cand trebuia sa fie matur. De ce spun in aparenta? Pentru ca era scutul lui, platosa lui in spatele careia se ascundea de fapt viata lui privata cu adevarat. Apoi micutul Michael a devenit tanarul Michael care a invatat din mers enorm de multe lucruri, deja la 16 ani era cu mult inaintea multura din breasla lui si mai ales era un vizionar si in ciuda timiditatii un om foarte curajos. El singur atunci cand ceilalti nu au facut-o s-a luptat cu morile de vant si asta este un fapt care nu se poate nega, de aceea a si fost atat de admirat dar si atat de respectat printre muzicieni pentru ca deja la aceea varsta Michael stia foarte bine despre ce vorbeste, avea idei noi, muzica ii curgea in vene, dansul ii unduia trupul, nimeni nu ii putea sta in cale. Din pacate asa cum se intampla de obicei cu geniile, el a continuat sa fie singur. Stie oare cineva ce inseamna singuratatea? Ce amprenta uriasa lasa asupra unui om ? Sa fii singur atunci cand esti inconjurat de oameni este cea mai grea suferinta. Si asta nu pentru ca el nu ar fi vrut sa aiba un umar pe care sa planga, ci pur si simplu pentru ca in cazul lui acest lucru nu a fost posibil. Michael a fost tanar fara tinerete. Grea povara sa fii copil fara copilarie si tanar fara tinerete. Ce a facut Michael in aceasta situatie? Si-a construit cu grija un alt eu, o portita de iesire ca sa nu inebuneasca, ca sa se pastreze cat de cat normal. Pentru presa a aratat exact ce dorea presa sa vada, can-canuri,dar cine a stiut sa vada dincolo de ele a descoperit de fapt adevarul. Toate acele nebunii pe care el le facea erau numai si numai pentru ochiul avid al presei, presa care il devora, il urmarea de copil, iar Michael in felul acesta a incercat sa se apere. Citesc aici ca unii il vad cinic si dur, altii il vad jucandu-si viata ca pe o partida de poker , dar nimeni nu a patruns cu adevarat in sufletul acestui om si nu s-a intrebat "de ce"?
Pentru ca daca vrem sa facem cu adevarat o analiza serioasa la cine a fost Michael trebuie sa incepem cu inceputul. Sigur ca multi au aflat despre Michael numai din cancanuri de presa, degeaba ne-a implorat Michael sa nu credem ca multi tot au crezut ce s-a scris despre el. Ca om desigur ca a avut si defecte dar nu mai mari decat avem toti defecte in schimb el a avut enorm de multe calitati si pentru asta ar trebui sa-l iubim.

despre prietenie

Despre prietenie

A trecut timpul si ma gandesc la prietenie in general si ma intreb cand ai un prieten adevarat? Ce este de fapt o prietenie? Ce te leaga de o alta persoana? Deci, cand poti spune ca ai un prieten( o prietena)? Atunci cand te doare sufletul ca il dezamegesti? Sau poate atunci cand inima ti-e plina ca ai reusit sa-i dai o mana de ajutor? Atunci cand te doare faptul ca te gandesti mereu cu ce ai gresit si nu ai puterea sa uiti si sa dai totul la spate si incerci sa alungi in cele mai intunecate unghere ale mintii toate amintirile?
Greu de dat un raspuns, greu, foarte greu de a face fata la tot ce implica o prietenie.
Ma uit pe geam cum ploua si pic pe ganduri, ma intreb de ce uneori viata ne pune la incercare, de ce parca odata cu picaturile de ploaie se scurg si picaturi de sange din sufletul meu? E oare atat de greu sa faci fata provocarilor? E oare atat de greu sa lupti pentru ceva ce altii iau in ras? Undeva in adancul meu simt o imensa dezamagire, dar nu stiu sa spun fata de cine, poate fata de mine? Poate fata de cei pe care ii numeam pana mai ieri prieteni?
Poate ca odata cu primavara sa renasca o noua primavara si in sufletul meu, sper ca nu e prea tarziu pentru asta, pentru ca nu-i asa florile infloresc de fiecare data primavara iar eu port nume de floare. Poate ca nu e totul pierdut, de aceea prietene ori prietena draga cer ca toate relele pricinuite de mine sa se transforme in franturi de speranta.
Dar ca si in dragoste si in prietenie e nevoie de doi, uneori e usor sa numeri dar nu iti iese de fiecare data. Soarta e cea care ne indeparteaza, poate ca fiziceste suntem compatibili, dar iluziile noastre sunt diferite.
Afara inca ploua cu stropi reci desi suntem la sfarsit de martie. Duc mainile la ochi si-mi sterg lacrimile. Poate ca pana la urma nu a fost sa fie, dar ce a fost va ramane de neuitat, amintirile vor ramane e nevoie doar de o raza de soare. Prietenii vechi nu se uita chiar daca nu-i mai ai, cei noi cu greu ti-i faci, dar nimic nu este imposibil.