Ce ramane de facut? - Pungesti, Romania, 7 Decembrie 2013

Abuz de putere

Ne lovim de abuzul de putere zilnic el a invadat vietile noastre pe nesimtite si am ajuns sa consideram asta ca pe ceva normal. Ne lovim de el la plata impozitelor , atunci cand mergem la spital pe la diferiti doctori, la film, la proteste...Desi unii considera normal ce s-a intamplat aseara cu suporterii petrolisti eu spun ca asa ceva nu este normal. Se tot vorbeste de incalcarea legii. Si faptul ca nu am putut sa vad un meci pt care platisem bilet din cauza jandarmilor nu e tot o incalcare a legii? Faptul ca desi tatal meu a contribuit 40 de ani la asigurarile de sanatate nu beneficiaza de reteta compoensata fiind suferind de Parkinson nu e tot o incalcare a legii?

Un medic chirurg de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești a trimis un mesaj cutremurător despre “acest spital umilit, abandonat de toţi”

Medicul chirurg Dan Oprea a trimis o scrisoare deschisă publicației Telegrama, în care menționează toate neajunsurile Spitalului Județean de Urgență Ploiești. În ciuda condițiilor umilitoare în care medicii își desfășoară activitatea, din cauza cărora “intervențiile chirurgicale devin un adevărat hazard”, medicul Dan Oprea vorbește pe larg și despre numeroasele realizări ale multora dintre colegii săi, despre care afirmă că “fac apostolat”.
Conținutul integral al scrisorii:

Vorba unui coleg de-al meu, am ajuns să-mi fie ruşine să spun unde lucrez. Şi totuşi iubesc din toată inima mea acest spital umilit, abandonat de toţi. Aici am cunoscut împlinirea mea profesională! Am abordat o largă arie de patologie chirurgicală!
Nu aveţi de unde şti, că nu a fost nimeni dispus să promoveze lucrurile remarcabile care s-au realizat aici. De unde aţi putea şti că s-au abordat aici tehnici laparoscopice cu care am putea să ne mândrim şi la nivel de clinică universitară, histerectomii laparoscopice, fără dispozitive de ascensionare a uterului valorând mii de euro, cu mijloace simple şi ieftine, acalazii de cardie, hernii hiatale, mari, cu plastii şi recalibrări de hiatus esofagian, suprarenalectomii laparoscopice, chirurgie ginecologică uzuală, ulcere etc?
Cine să vă spună că se fac intervenţii de exereză la nivelul pancreasului, realizabile în puţine spitale, mai ales universitare, că se pot face şi s-au făcut zeci de operaţii eroice, la nivelul organelor genitale (cu cancer avansat) ale femeii, exenteraţii pelviene, operaţii accesibile în doar două-trei clinici din ţara asta?!
Cine să vă spună că se face chirurgie oncologică adevărată, de mare amploare şi acurateţe, cu limfadenectomii extinse şi corecte, cu care ne putem prezenta în faţa oricărui chirurg serios din lumea asta, cu mijloace aproape rudimentare, cu instrumentar vechi de zeci de ani? Cine să vă spună că se fac aici operaţii de tiroidă, esofag şi multe altele? Se fac intervenţii mini invazive endoscopice, când se mai poate obţine, sporadic, câte o pensă sau un dispozitiv absolut necesare. Şi am vorbit doar despre cea mai hulită specialitate a spitalului. Dincolo de cei ce conduc acest spital sunt mulţi oameni care fac aici apostolat! Nu citesc toţi ziarul, cum afirma un biet contabil, devenit peste noapte mare specialist în sănătate.
De vreo 4-5 ani, lucrurile par să se schimbe. Cei îndrituiţi să conducă acest spital nu mai reuşesc să facă faţă acestei provocări. Un judeţ precum al nostru nu reuşeşte să aibă un spital competitiv. Nu sunt bani pentru nimic… O instalaţie de sterilizare cu etilenoxid zace de peste un an şi nu se poate repara, deşi compresorul buclucaş nu costă mai mult de 2.000 euro.
Noi folosim bisturie electrice de unică folosinţă, de zeci de ori, aţă cu ac sertizat se găseşte sporadic, de bază fiind tot aţa din timpurile doctorului Andreoiu, un mare chirurg prahovean de la care s-au inspirat multi alţi chirurgi de renume. Pense Liga Sure? Un lux sporadic. Disector ultrasonic – rachetă cosmică… Halate, câmpuri moi, de pe vremea lui Pazvante. Intervenţiile chirurgicale devin un adevărat hazard.
Se vorbeşte de aparatură de înaltă performanţă, dar din punct de vedere tehnic aceste aparate suferă de boli cronice. Nu sunt garnituri de cauciuc, toate scapă bioxidul de carbon, astfel încât la o colecistectomie se consumă sute de litri în loc de 20-30 litri. Instrumentarul este uzat în ultimul hal, pensele sunt cu greu folosite, de multe ori legate cu aţă chirurgicală. La endoscopie nu sunt pense de biopsie, de extragere de calculi. De a putea efectua manopere cu scop intervenţional nu poate fi vorba!!!
Nici nu poate fi vorba de colangiografie intra-operatorie, ba nu există personal, ba nu se poate folosi un roentgen mobil, care se află în custodia unei secţii non chirurgicale. Pentru a efectua o papilo sfincterotomie endoscopică, chirurgul trebuie să se roage, la propriu, de medicii unei alte secţii, pentru a putea folosi  o sală de operaţii cu pereţi izolaţi împotriva dispersiei de radiaţii radioactive.
Dacă vrei să tratezi un  bolnav, nu reuşeşti să foloseşti aceeaşi schemă de tratament măcar 6-7 zile. Îţi vine să urli când zilnic ţi se schimbă antibioticele din farmacia spitalului. Dacă dai un anticoagulant, zilnic schimbi cu altul, deşi eşti conştient că este malpraxis. Compromisuri peste compromisuri, gândaci în saloane, paturi second, cazarmament rupt, perne cu gâlme, dar anvelopări pe exterior… lucrări care, poate, aduc ceva celor care le propun. Nu ştiu, nu se leagă nimic. Toată lumea este liniştită! Există un vinovat de serviciu…MEDICUL!!! Ăsta trebuie să-şi asume răspunderea. A jurat, nu?
Să va fie clar tuturor, medicul nu este de cealaltă parte a baricadei, în raport cu pacientul. Sunt şefi de secţie de 20 de ani. De ei depinde dacă un pacient face sau nu o investigaţie de înaltă performanţă. Ăştia sunt veşnici şi nemuritori! Pentru ce să faci un doctorat, o altă specialitate, dacă ăştia te sufocă şi umilesc sistematic. Trebuie să-i aştepţi şi la WC, să obţii o semnătură! Dacă ai ghinion să nu te iubească, ăla eşti, împreună cu bolnavul tău cu tot. Plătesc amândoi. Şefii de clinici mari obţin finanţări prin relaţii, prin influenţă etc. Ce te faci cu un spital al unui judeţ amărât, ca al nostru, care nu prezintă niciun interes pentru cei care îl au în custodie? Că doar tăticul unui întreg judeţ se adresează automat unei somităţi, că nu stă să se trateze în spitalul pe care-l păstoreşte.

The Grey

Film impresionant despre lupta omului cu natura si cu el insusi, merita vazut pentru peisajele superbe si invatamintele ce pot fi trase. Scena de final cu portofelele in zapada este una dintre cele mai frumoase pe care le-am vazut in ultima perioada...nota 9.

Fata cu cercel de perla

Remarcabil filmul ...stiu ca nu e pe gustul multora dar e genul care-mi place.Decoruri exceptionale, imagine superba, actori f buni ,,,,nota 9.

Trebuie sa marturisesc ca Fata cu cercel de perla este una din picturile preferate, ma obsedeaza de cand l-am vazut prima data si m-am bucurat enorm ca pot vedea povestea acestei capodopere.

Artist	Johannes Vermeer
Year	1665
Medium	Oil on canvas
Location	Mauritshuis, The Hague
Dimensions	17.5 in × 15 in
	44.5 cm × 39 cm

Bridget Jones's Diary

Bun filmul, mai ales  Colin Firth joaca remarcabil,daca e sa dau o nota un 8 e binemeritat.

Denis la Alunis

Denis Gabriel si frumoasa lui mamica

DENIS GABRIEL si frumoasa lui matusica

DENIS GABRIEL

VASILE

VASILE

 

 

 

Dimineata rece de aprilie. Cer innorat si neprietenios. Vantul flutura taios hainele subtiri, poate prea subtiri in iluzia noastra  ca primavara si-a intrat pe deplin in drepturi. Toti suntem grabiti, incruntati si incrancenati. Trecem unii pe langa altii fara sa ne observam. Picaturi mici de ploaie cad ritmic peste oras. Orasul este un adevarat furnicar. Ajung zgribulita la servici si binecuvantez caldura primitoare a cestuia. Imi pregatesc o cafea. Apuc ceasca fierbinte cu ambele maini si privesc fara tinta pe geam. E momentul meu intim de dimineata, cand ma detasez de tot si de toate. Si totusi ochiului meu nu-i scapa tramvaiele vechi care abia se tarasc pe sine, masinile care merg bara la bara, coada din coltuil strazii unde se vand covrigi calzi masa saracului de dimineata. Si deodata il zaresc. Un copil micut, murdar, cu un acordeon la fel de mare ca si el. Statea pe trotuar in fata cladirii impozante a unei banci." Nimic neobisnuit" imi zic. Un cersetor ca multi altii pe langa care trecem zilnic ca pe langa niste obiecte. Si totusi ceva era altfel. Copilul isi trecu linistit curelele acordeonului peste umeri si incepu sa cante. Acorduri minunate se revarsau in strada. Am stat la geam si am privit la inceput nepasatoare. Cafeaua ma inviorase si simturile se trezira la viata. Simteam cum muzica imi patrunde incetul cu incetul in suflet. Copilul chiar avea talent . Ii vedeam capul micut aplecat peste clape. Era teribil de serios. Dintr-o data ziua era parca mai luminoasa. Am clipit de cateva ori. Afara era tot intunecat, vantul sufla la fel de rece si ploaia parca se intetise. Dar el continua sa fie acolo pe trotuar cantand mai departe fara ca nimic sa-l tulbure. Vedeam cum ploaia i se scurgea pe fata, , pe maini, pe degetele micute care alergau neastamparate pe clape.. Un zambet mi-a mijit in coltul buzelor. Acest micut imi daruia atat de mult fara sa stie. Si dintr-o data am avut o strangere de inima. Bietul copil,poate ii era foame, poate ii era frig. In timp ce sufletul meu se delecta cu acele sunete minunate, el statea acolo tremurand. Nu am vazut pe nimeni sa se opreasca , sa intoarca macar capul, sa arate ca-i pasa. Nimeni.

-Cara-te dracului de aici.

Am facut ochii mari. Badyguard-ul bancii lovea cu piciorul trupul micut. Copilul se apleca peste acordeon.

-Numai da nene, numai da, ca-l strici, implora micutul.

Se puse in asa fel sa apere instrumentul cu care isi castiga existenta, el si poate cine stie cati altii in spatele lui.

-Cara-te, cara-te, striga ca turbat barbatul in timp ce continua sa loveasca. Loviturile nimerira din plin. Deoarece copilul nu se misca, inversunat il trase de subtiori cativa metrii mai incolo. Acordeonul se rostogoli pe asfalt.

-Sa te inveti minte nenorocitule sa mai vii aici, fira-i al dracului, e bine? E bine? Spune nenorocitule, e bine?. Agresorul isi desavarsea opera descarcandu-si furia si pe bietul instrument.

Cativa trecatori se oprira curiosi, dar nu ca sa intervina ci doar ca sa-si scoata telefoanele de ultima generatie cu care sa filmeze scena. Nu in fiecare zi ti se serveste asa ceva la micul dejun.

-Da-i, loveste-l, asa loveste-l din nou, incuraja un cinefil amator de pe margine. Probabil secventele filmate nu erau destul de sangeroase pentru a fi "demne" de a fi impartasite si prietenilor. Era o ocazie ce nu trebuia scapata, nu-i asa?.Un ultim sut, o ultima injuratura si badyguardul isi freca mainile satisfacut. In fata bancii era "curat". El isi facuse meseria, isi indeplinise obligatiile de servici .Lumea era multumita si toti ce-i ce asistasera la scena se raspandira care incotro.Totul a durat foarte putin, cat sa savurezi o cafea dimineata. Am lasat ceasca pe pervaz si am iesit cat am putut de repede afara. Micutul isi stergea lacrimile amestecate cu picaturile de ploaie cu maneca murdara a hainutei sale. Atunci am oservat cum din buza sparta i se scurgeau dare de sange. El continua sa se stearga si apoi isi tampona cu dosul palmei buza umflata. Se apleca cu greu si-si lua acordeonul pe care-l atarna dupa un umar. Ud leoarca se indeparta cu pasi nesiguri.

-Hei, am strigat eu, cum te cheama?

-Vasile, a raspuns fara sa se intoarca.

Am ramas in ploaie pret de cateva clipe, apoi m-am refugiat inauntru. Nu am avut curajul sa ma duc dupa el sa-l opresc,sa-i spun cateva vorbe bune, sa-l incurajez..

M-am refugiat in locul caldut in care lucrez. Sufletul insa imi era greu ca o piatra, iar in inima simteam o durere insuportabila.

Pret de cateva minute Vasile daruise atat de mult in timp ce noi ceilalti am fost nepasatori. Unii chiar niste fiare. Bestii cu chip de om. In timpul asta probabil Vasile canta mai departe in fata altei banci pentru supravietuire fiind oricand gata sa mai primeasca drept rasplata o noua portie. De bataie.