Se afișează postările cu eticheta comentariile mele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comentariile mele. Afișați toate postările
sâmbătă, 15 ianuarie 2011
ce se intampla cu noi?
Iata ca nu-mi mai ajunge timpul, degeaba incerc sa comprim tot ce fac, este clar, pentru mine ziua ar trebui sa aiba mai mult de 24 de ore. Am observat ca intru la calculator din doua in doua zile, pur si simplu numai fac fata la toate presiunile unei zile obisnuite. Incerc sa aflu ce este cu noi oamenii in general. Observ ca toti ne grabim si ca pur si simplu suntem intr-o continua competitie, ne dezumanizam pe zi ce trece, numai avem timp pentru nimic din ceea ce tine de suflet, numai citim, numai mergem la teatru, numai mergem la film, numai socializam.Preferam sa stam in fata calculatorului , pe forumuri in loc sa iesim intr-un parc.Cred ca timpul trece mult prea repede pe langa noi si pur si simplu numai bagam de seama cand este luni, cand este sambata... lunile, anii trec pe langa noi si deodata ne trezim imbatraniti si singuri. Poate nu batrani ca varsta dar sufletele noastre sigur sunt imbatranite.Numai stim ce este concordia, numai stim sa iertam, aratam doar cu degetul spre vinovati inchipuiti. Oare ce se intampla cu noi? In urma cu cativa ani nu era saptamana sa nu merg pe munte pentru o binemeritata cura de fericire. Numai acolo sus in creierul muntilor ma simteam cu adevarat om. Acum intalnirile mele cu peisajele montane s-au rarit, poate au loc doar odata pe luna sau chiar mai rar.In schimb prefer sa intru in jungla forumurilor si a retelelor de socializare. Ce altceva este internetul decat o veritabila jungla? O jungla in care risti sa fii devorat. In naivitatea mea am crezut mereu in libertatea de exprimare pe forumuri insotita de bunul simt. Jalnica speranta. Constat ca el chiar nu exista. dar daca te desprinzi de viata virtuala si plonjezi in cea reala ce constati? e ca si cum ai trai in universuri paralele. Realitatea e si mai ingrozitoare decat virtualul. Acolo esti pana la urma un umil anonim care chiar si calcat in picioare te ridici si incerci sa mergi mai departe. In fond nimeni nu te cunoaste cu adevarat. Dar realitatea cotidiana numai ai cum s-o eviti. Si sunt bulversata de ceea ce gasesc cand ma trezesc in fiecare dimineata. Aceeasi lipsa de speranta, e ca si cum numai pot deschide ochii si vad doar un hau adanc in care ne scufundam cu totii. Pur si simplu numai am nicio speranta si de aceea mi-am pierdut aproape orice bucurie de a trai. Numai pot sa ma bucur cu adevarat cand citesc o carte buna, numai pot sa plang de emotie la un film, trec din ce in ce mai indiferenta pe strada. Cateodata ma mai anim, mai imi tresare sufletul la cate o mica bucurie , la un gest micut si neinsemnat. Dar e pentru putin timp. Inainte era o adevarata placere sa privesc la televizor, acum e o adevarata tortura. In afara de talk show-uri imbecile unde asa zisi moderatori infiereaza cu sange rece pe oricine are o parere diferita de a lor, de pipite si pitipoance retardate care vin pe jumatate dezbracate in emisiuni, in afara de sudalmi, tipete si zbierete numai este nimic, e un vid total. Am crezut ca internetul e o scapare, dar si aici se petrece acelasi fenomen ce are loc la tv. Aceeasi intoleranta pe forumuri, aceeasi mancatorie si bine inteles nu se accepta pareri diferite. Esti imediat rejectat daca incerci sa ai propria opinie. Exista totusi vreo scapare? Iata o intrebare la care tot incerc sa raspund.
miercuri, 1 decembrie 2010
opiniile mele
comentariul meu de pe univision:
Mereu am crezut ca ati spune opiniile e un lucru normal si nu o chestie de curaj, vad insa ca in ziua de azi ca de altfel tot timpul daca incerci sa fii normal comiti o mare greseala, anormalitatea a devenit o chestiune la ordinea zilei. Nu ma mir pentru ca in fiecare zi peste tot se cultiva ura si iata ca oameni in care credeam m-au dezamagit. Am crezut ca pot avea o opinie in conditii de normalitate dar m-am inselat. E adevarat ca am refuzat sa ma inregimentez in turma, am refuzat sa nu fiu de acord in lucruri in care nu cred. Eu nu pot sa zic da cand stiu ca este nu. Dar azi spiritul de turma are efecte nebanuite. Eu nu fac parte din turma. Ce e de facut in astfel de situatii? Cum se pot vindeca oamenii de aceasta agresivitate pe care o remarc la tot pasul? Am crezut ca persoanele care au trecut de pragul adolescentei pot sa inteleaga ca exista in viata si alte opinii decat cele pe care le ai deja. Sunt dezamagita. Desigur ca am observat mai demult ca eram intr-un fel pusa la colt dar am zis mereu sa trec peste si am trecut de fiecare data. Dar constat ca ura e la ea acasa aici pe forum , dar si in alte parti, mai ales in viata reala. Vad ca este un handicap sa fii mai scolit, sa ai cultura generala, ti se reproseaza chestia asta. Ce sa fac daca am mai multi neuroni decat trebuie, sau decat ar fi preferat altii?
Mereu am crezut ca ati spune opiniile e un lucru normal si nu o chestie de curaj, vad insa ca in ziua de azi ca de altfel tot timpul daca incerci sa fii normal comiti o mare greseala, anormalitatea a devenit o chestiune la ordinea zilei. Nu ma mir pentru ca in fiecare zi peste tot se cultiva ura si iata ca oameni in care credeam m-au dezamagit. Am crezut ca pot avea o opinie in conditii de normalitate dar m-am inselat. E adevarat ca am refuzat sa ma inregimentez in turma, am refuzat sa nu fiu de acord in lucruri in care nu cred. Eu nu pot sa zic da cand stiu ca este nu. Dar azi spiritul de turma are efecte nebanuite. Eu nu fac parte din turma. Ce e de facut in astfel de situatii? Cum se pot vindeca oamenii de aceasta agresivitate pe care o remarc la tot pasul? Am crezut ca persoanele care au trecut de pragul adolescentei pot sa inteleaga ca exista in viata si alte opinii decat cele pe care le ai deja. Sunt dezamagita. Desigur ca am observat mai demult ca eram intr-un fel pusa la colt dar am zis mereu sa trec peste si am trecut de fiecare data. Dar constat ca ura e la ea acasa aici pe forum , dar si in alte parti, mai ales in viata reala. Vad ca este un handicap sa fii mai scolit, sa ai cultura generala, ti se reproseaza chestia asta. Ce sa fac daca am mai multi neuroni decat trebuie, sau decat ar fi preferat altii?
duminică, 28 martie 2010
Cine a fost MJ
raspuns dat de forumul MJ Romania la intrebarea: "cine a fost MJ in viziunea voastra?"
Am aflat prima data despre Michael privind o fotografie dintr-un ziar, poza era putin neclara, chiar de proasta calitate, dar fotografia aceea m-a marcat pe viata. Acolo am zarit pentru prima data chipul unui copilas care uimea pur si simplu, umplea totul cum se spune si desi era o poza Jackson 5 doar figura micutului Michael mi-a ramas in minte si mai ales ochii aceea mari si inteligenti. De la acea simpla poza s-a deschis apoi o cutie a Pandorei unde am descoperit o lume fascinanta. M-am gandit de foarte multe ori la micutul acela cu ochii mari, la viata lui de atunci cand poza deja ca un autocunoscator. Michael n-a avut copilarie si de aici trebuie pornit. Nu putem discuta despre om sarind niste etape pentru ca nu ne nastem direct maturi. Acel copilas foarte talentat desi era inconjurat de o groaza de persoane, de fapt a fost foarte singur. Nu a simtit niciodata dragostea familiei sale, nu asa cum am simtit-o noi cand eram de varsta lui . El la 9 ani deja avea vechime in showbiz. Aceste lucruri lasa urme in psihicul unui copil. Din aceasta cauza l-am admirat in primuil rand pentru ca el a putut sa-si traiasca de fapt viata invers, un lux pe care si l-a putut permite. A fost matur atunci cand trebuia sa fie copil si copil in aparenta spun cand trebuia sa fie matur. De ce spun in aparenta? Pentru ca era scutul lui, platosa lui in spatele careia se ascundea de fapt viata lui privata cu adevarat. Apoi micutul Michael a devenit tanarul Michael care a invatat din mers enorm de multe lucruri, deja la 16 ani era cu mult inaintea multura din breasla lui si mai ales era un vizionar si in ciuda timiditatii un om foarte curajos. El singur atunci cand ceilalti nu au facut-o s-a luptat cu morile de vant si asta este un fapt care nu se poate nega, de aceea a si fost atat de admirat dar si atat de respectat printre muzicieni pentru ca deja la aceea varsta Michael stia foarte bine despre ce vorbeste, avea idei noi, muzica ii curgea in vene, dansul ii unduia trupul, nimeni nu ii putea sta in cale. Din pacate asa cum se intampla de obicei cu geniile, el a continuat sa fie singur. Stie oare cineva ce inseamna singuratatea? Ce amprenta uriasa lasa asupra unui om ? Sa fii singur atunci cand esti inconjurat de oameni este cea mai grea suferinta. Si asta nu pentru ca el nu ar fi vrut sa aiba un umar pe care sa planga, ci pur si simplu pentru ca in cazul lui acest lucru nu a fost posibil. Michael a fost tanar fara tinerete. Grea povara sa fii copil fara copilarie si tanar fara tinerete. Ce a facut Michael in aceasta situatie? Si-a construit cu grija un alt eu, o portita de iesire ca sa nu inebuneasca, ca sa se pastreze cat de cat normal. Pentru presa a aratat exact ce dorea presa sa vada, can-canuri,dar cine a stiut sa vada dincolo de ele a descoperit de fapt adevarul. Toate acele nebunii pe care el le facea erau numai si numai pentru ochiul avid al presei, presa care il devora, il urmarea de copil, iar Michael in felul acesta a incercat sa se apere. Citesc aici ca unii il vad cinic si dur, altii il vad jucandu-si viata ca pe o partida de poker , dar nimeni nu a patruns cu adevarat in sufletul acestui om si nu s-a intrebat "de ce"?
Pentru ca daca vrem sa facem cu adevarat o analiza serioasa la cine a fost Michael trebuie sa incepem cu inceputul. Sigur ca multi au aflat despre Michael numai din cancanuri de presa, degeaba ne-a implorat Michael sa nu credem ca multi tot au crezut ce s-a scris despre el. Ca om desigur ca a avut si defecte dar nu mai mari decat avem toti defecte in schimb el a avut enorm de multe calitati si pentru asta ar trebui sa-l iubim.
Am aflat prima data despre Michael privind o fotografie dintr-un ziar, poza era putin neclara, chiar de proasta calitate, dar fotografia aceea m-a marcat pe viata. Acolo am zarit pentru prima data chipul unui copilas care uimea pur si simplu, umplea totul cum se spune si desi era o poza Jackson 5 doar figura micutului Michael mi-a ramas in minte si mai ales ochii aceea mari si inteligenti. De la acea simpla poza s-a deschis apoi o cutie a Pandorei unde am descoperit o lume fascinanta. M-am gandit de foarte multe ori la micutul acela cu ochii mari, la viata lui de atunci cand poza deja ca un autocunoscator. Michael n-a avut copilarie si de aici trebuie pornit. Nu putem discuta despre om sarind niste etape pentru ca nu ne nastem direct maturi. Acel copilas foarte talentat desi era inconjurat de o groaza de persoane, de fapt a fost foarte singur. Nu a simtit niciodata dragostea familiei sale, nu asa cum am simtit-o noi cand eram de varsta lui . El la 9 ani deja avea vechime in showbiz. Aceste lucruri lasa urme in psihicul unui copil. Din aceasta cauza l-am admirat in primuil rand pentru ca el a putut sa-si traiasca de fapt viata invers, un lux pe care si l-a putut permite. A fost matur atunci cand trebuia sa fie copil si copil in aparenta spun cand trebuia sa fie matur. De ce spun in aparenta? Pentru ca era scutul lui, platosa lui in spatele careia se ascundea de fapt viata lui privata cu adevarat. Apoi micutul Michael a devenit tanarul Michael care a invatat din mers enorm de multe lucruri, deja la 16 ani era cu mult inaintea multura din breasla lui si mai ales era un vizionar si in ciuda timiditatii un om foarte curajos. El singur atunci cand ceilalti nu au facut-o s-a luptat cu morile de vant si asta este un fapt care nu se poate nega, de aceea a si fost atat de admirat dar si atat de respectat printre muzicieni pentru ca deja la aceea varsta Michael stia foarte bine despre ce vorbeste, avea idei noi, muzica ii curgea in vene, dansul ii unduia trupul, nimeni nu ii putea sta in cale. Din pacate asa cum se intampla de obicei cu geniile, el a continuat sa fie singur. Stie oare cineva ce inseamna singuratatea? Ce amprenta uriasa lasa asupra unui om ? Sa fii singur atunci cand esti inconjurat de oameni este cea mai grea suferinta. Si asta nu pentru ca el nu ar fi vrut sa aiba un umar pe care sa planga, ci pur si simplu pentru ca in cazul lui acest lucru nu a fost posibil. Michael a fost tanar fara tinerete. Grea povara sa fii copil fara copilarie si tanar fara tinerete. Ce a facut Michael in aceasta situatie? Si-a construit cu grija un alt eu, o portita de iesire ca sa nu inebuneasca, ca sa se pastreze cat de cat normal. Pentru presa a aratat exact ce dorea presa sa vada, can-canuri,dar cine a stiut sa vada dincolo de ele a descoperit de fapt adevarul. Toate acele nebunii pe care el le facea erau numai si numai pentru ochiul avid al presei, presa care il devora, il urmarea de copil, iar Michael in felul acesta a incercat sa se apere. Citesc aici ca unii il vad cinic si dur, altii il vad jucandu-si viata ca pe o partida de poker , dar nimeni nu a patruns cu adevarat in sufletul acestui om si nu s-a intrebat "de ce"?
Pentru ca daca vrem sa facem cu adevarat o analiza serioasa la cine a fost Michael trebuie sa incepem cu inceputul. Sigur ca multi au aflat despre Michael numai din cancanuri de presa, degeaba ne-a implorat Michael sa nu credem ca multi tot au crezut ce s-a scris despre el. Ca om desigur ca a avut si defecte dar nu mai mari decat avem toti defecte in schimb el a avut enorm de multe calitati si pentru asta ar trebui sa-l iubim.
miercuri, 24 martie 2010
eu cand vreau sa fluier, fluier
comentariul meu la parerile lui "subiectiv.ro" despre acest film
pareri si pareri, oricum filmele romanesti sunt inca destul de nedigerabile, uneori chiar te plictisesti si daca esti si obosit risti sa si adormi, problema este ca sunt multe faze trase de par, ca tot astepti sa se intamplke ceva si-ti spui in gand "poate acum" dar din pacate vezi pe mai departe ca nu se intampla nimic, sau daca se intampla actiunea e lungita si exista nenumarati timpi morti... apoi filmele pentru ce sunt facute? pentru public, nu? eu am vazut avatar de 3 ori si am fost incantata , fascinata de film si nu m-am plictisit nicio secunda, totul mi-a placut acolo, de la jocul actorilor pana la povestea in sine, nu cred ca as putea compara avatar cu vreun film romanesc, nu am intalnit inca filmul romanesc care sa ma faca sa-l vizionez de 2 ori... stiu ca acum este o moda sa dai in avatar, ca e de bon ton sa spui ca nu ti-a placut, dar eu il consider mai bun chiar si decat the hurt locker care nu m-a impresionat cu nimic, un film de razboi sau despre razboi despre un tip care era putin dus cu capul si care simtea ca traieste doar in preajma pericolului si asta pentru ce? ce cauta la urma urmei in irak? refuz sa cred ca genistii sunt atat de iresponsabili... si ca sa revin la filmele romanesti sunt de acord ca s-au facut pasi inainte dar mai avem de lucru in multe privinte...oricum felicitari regizorului pentru "eu cand vreau sa fluier, fluier", macar titlul este original.
pareri si pareri, oricum filmele romanesti sunt inca destul de nedigerabile, uneori chiar te plictisesti si daca esti si obosit risti sa si adormi, problema este ca sunt multe faze trase de par, ca tot astepti sa se intamplke ceva si-ti spui in gand "poate acum" dar din pacate vezi pe mai departe ca nu se intampla nimic, sau daca se intampla actiunea e lungita si exista nenumarati timpi morti... apoi filmele pentru ce sunt facute? pentru public, nu? eu am vazut avatar de 3 ori si am fost incantata , fascinata de film si nu m-am plictisit nicio secunda, totul mi-a placut acolo, de la jocul actorilor pana la povestea in sine, nu cred ca as putea compara avatar cu vreun film romanesc, nu am intalnit inca filmul romanesc care sa ma faca sa-l vizionez de 2 ori... stiu ca acum este o moda sa dai in avatar, ca e de bon ton sa spui ca nu ti-a placut, dar eu il consider mai bun chiar si decat the hurt locker care nu m-a impresionat cu nimic, un film de razboi sau despre razboi despre un tip care era putin dus cu capul si care simtea ca traieste doar in preajma pericolului si asta pentru ce? ce cauta la urma urmei in irak? refuz sa cred ca genistii sunt atat de iresponsabili... si ca sa revin la filmele romanesti sunt de acord ca s-au facut pasi inainte dar mai avem de lucru in multe privinte...oricum felicitari regizorului pentru "eu cand vreau sa fluier, fluier", macar titlul este original.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)