ce se intampla cu noi?

Iata ca nu-mi mai ajunge timpul, degeaba incerc sa comprim tot ce fac, este clar, pentru mine ziua ar trebui sa aiba mai mult de 24 de ore. Am observat ca intru la calculator din doua in doua zile, pur si simplu numai fac fata la toate presiunile unei zile obisnuite. Incerc sa aflu ce este cu noi oamenii in general. Observ ca toti ne grabim si ca pur si simplu suntem intr-o continua competitie, ne dezumanizam pe zi ce trece, numai avem timp pentru nimic din ceea ce tine de suflet, numai citim, numai mergem la teatru, numai mergem la film, numai socializam.Preferam sa stam in fata calculatorului , pe forumuri in loc sa iesim intr-un parc.Cred ca timpul trece mult prea repede pe langa noi si pur si simplu numai bagam de seama cand este luni, cand este sambata... lunile, anii trec pe langa noi si deodata ne trezim imbatraniti si singuri. Poate nu batrani ca varsta dar sufletele noastre sigur sunt imbatranite.Numai stim ce este concordia, numai stim sa iertam, aratam doar cu degetul spre vinovati inchipuiti. Oare ce se intampla cu noi? In urma cu cativa ani nu era saptamana sa nu merg pe munte pentru o binemeritata cura de fericire. Numai acolo sus in creierul muntilor ma simteam cu adevarat om. Acum intalnirile mele cu peisajele montane s-au rarit, poate au loc doar odata pe luna sau chiar mai rar.In schimb prefer sa intru in jungla forumurilor si a retelelor de socializare. Ce altceva este internetul decat o veritabila jungla? O jungla in care risti sa fii devorat. In naivitatea mea am crezut mereu in libertatea de exprimare pe forumuri insotita de bunul simt. Jalnica speranta. Constat ca el chiar nu exista. dar daca te desprinzi de viata virtuala si plonjezi in cea reala ce constati? e ca si cum ai trai in universuri paralele. Realitatea e si mai ingrozitoare decat virtualul. Acolo esti pana la urma un umil anonim care chiar si calcat in picioare te ridici si incerci sa mergi mai departe. In fond nimeni nu te cunoaste cu adevarat. Dar realitatea cotidiana numai ai cum s-o eviti. Si sunt bulversata de ceea ce gasesc cand ma trezesc in fiecare dimineata. Aceeasi lipsa de speranta, e ca si cum numai pot deschide ochii si vad doar un hau adanc in care ne scufundam cu totii. Pur si simplu numai am nicio speranta si de aceea mi-am pierdut aproape orice bucurie de a trai. Numai pot sa ma bucur cu adevarat cand citesc o carte buna, numai pot sa plang de emotie la un film, trec din ce in ce mai indiferenta pe strada. Cateodata ma mai anim, mai imi tresare sufletul la cate o mica bucurie , la un gest micut si neinsemnat. Dar e pentru putin timp. Inainte era o adevarata placere sa privesc la televizor, acum e o adevarata tortura. In afara de talk show-uri imbecile unde asa zisi moderatori infiereaza cu sange rece pe oricine are o parere diferita de a lor, de pipite si pitipoance retardate care vin pe jumatate dezbracate in emisiuni, in afara de sudalmi, tipete si zbierete numai este nimic, e un vid total. Am crezut ca internetul e o scapare, dar si aici se petrece acelasi fenomen ce are loc la tv. Aceeasi intoleranta pe forumuri, aceeasi mancatorie si bine inteles nu se accepta pareri diferite. Esti imediat rejectat daca incerci sa ai propria opinie. Exista totusi vreo scapare? Iata o intrebare la care tot incerc sa raspund.