VASILE
Dimineata rece de aprilie. Cer innorat si neprietenios. Vantul flutura taios hainele subtiri, poate prea subtiri in iluzia noastra ca primavara si-a intrat pe deplin in drepturi. Toti suntem grabiti, incruntati si incrancenati. Trecem unii pe langa altii fara sa ne observam. Picaturi mici de ploaie cad ritmic peste oras. Orasul este un adevarat furnicar. Ajung zgribulita la servici si binecuvantez caldura primitoare a cestuia. Imi pregatesc o cafea. Apuc ceasca fierbinte cu ambele maini si privesc fara tinta pe geam. E momentul meu intim de dimineata, cand ma detasez de tot si de toate. Si totusi ochiului meu nu-i scapa tramvaiele vechi care abia se tarasc pe sine, masinile care merg bara la bara, coada din coltuil strazii unde se vand covrigi calzi masa saracului de dimineata. Si deodata il zaresc. Un copil micut, murdar, cu un acordeon la fel de mare ca si el. Statea pe trotuar in fata cladirii impozante a unei banci." Nimic neobisnuit" imi zic. Un cersetor ca multi altii pe langa care trecem zilnic ca pe langa niste obiecte. Si totusi ceva era altfel. Copilul isi trecu linistit curelele acordeonului peste umeri si incepu sa cante. Acorduri minunate se revarsau in strada. Am stat la geam si am privit la inceput nepasatoare. Cafeaua ma inviorase si simturile se trezira la viata. Simteam cum muzica imi patrunde incetul cu incetul in suflet. Copilul chiar avea talent . Ii vedeam capul micut aplecat peste clape. Era teribil de serios. Dintr-o data ziua era parca mai luminoasa. Am clipit de cateva ori. Afara era tot intunecat, vantul sufla la fel de rece si ploaia parca se intetise. Dar el continua sa fie acolo pe trotuar cantand mai departe fara ca nimic sa-l tulbure. Vedeam cum ploaia i se scurgea pe fata, , pe maini, pe degetele micute care alergau neastamparate pe clape.. Un zambet mi-a mijit in coltul buzelor. Acest micut imi daruia atat de mult fara sa stie. Si dintr-o data am avut o strangere de inima. Bietul copil,poate ii era foame, poate ii era frig. In timp ce sufletul meu se delecta cu acele sunete minunate, el statea acolo tremurand. Nu am vazut pe nimeni sa se opreasca , sa intoarca macar capul, sa arate ca-i pasa. Nimeni.
-Cara-te dracului de aici.
Am facut ochii mari. Badyguard-ul bancii lovea cu piciorul trupul micut. Copilul se apleca peste acordeon.
-Numai da nene, numai da, ca-l strici, implora micutul.
Se puse in asa fel sa apere instrumentul cu care isi castiga existenta, el si poate cine stie cati altii in spatele lui.
-Cara-te, cara-te, striga ca turbat barbatul in timp ce continua sa loveasca. Loviturile nimerira din plin. Deoarece copilul nu se misca, inversunat il trase de subtiori cativa metrii mai incolo. Acordeonul se rostogoli pe asfalt.
-Sa te inveti minte nenorocitule sa mai vii aici, fira-i al dracului, e bine? E bine? Spune nenorocitule, e bine?. Agresorul isi desavarsea opera descarcandu-si furia si pe bietul instrument.
Cativa trecatori se oprira curiosi, dar nu ca sa intervina ci doar ca sa-si scoata telefoanele de ultima generatie cu care sa filmeze scena. Nu in fiecare zi ti se serveste asa ceva la micul dejun.
-Da-i, loveste-l, asa loveste-l din nou, incuraja un cinefil amator de pe margine. Probabil secventele filmate nu erau destul de sangeroase pentru a fi "demne" de a fi impartasite si prietenilor. Era o ocazie ce nu trebuia scapata, nu-i asa?.Un ultim sut, o ultima injuratura si badyguardul isi freca mainile satisfacut. In fata bancii era "curat". El isi facuse meseria, isi indeplinise obligatiile de servici .Lumea era multumita si toti ce-i ce asistasera la scena se raspandira care incotro.Totul a durat foarte putin, cat sa savurezi o cafea dimineata. Am lasat ceasca pe pervaz si am iesit cat am putut de repede afara. Micutul isi stergea lacrimile amestecate cu picaturile de ploaie cu maneca murdara a hainutei sale. Atunci am oservat cum din buza sparta i se scurgeau dare de sange. El continua sa se stearga si apoi isi tampona cu dosul palmei buza umflata. Se apleca cu greu si-si lua acordeonul pe care-l atarna dupa un umar. Ud leoarca se indeparta cu pasi nesiguri.
-Hei, am strigat eu, cum te cheama?
-Vasile, a raspuns fara sa se intoarca.
Am ramas in ploaie pret de cateva clipe, apoi m-am refugiat inauntru. Nu am avut curajul sa ma duc dupa el sa-l opresc,sa-i spun cateva vorbe bune, sa-l incurajez..
M-am refugiat in locul caldut in care lucrez. Sufletul insa imi era greu ca o piatra, iar in inima simteam o durere insuportabila.
Pret de cateva minute Vasile daruise atat de mult in timp ce noi ceilalti am fost nepasatori. Unii chiar niste fiare. Bestii cu chip de om. In timpul asta probabil Vasile canta mai departe in fata altei banci pentru supravietuire fiind oricand gata sa mai primeasca drept rasplata o noua portie. De bataie.
